Avocat Claudia Chiriță despre autoritatea părintească exclusivă, condiții, motive și dovezi
Custodia exclusivă a copilului sau exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, poate fi dispusă doar de instanță atunci când există motive temeinice și când această măsură este în interesul superior al copilului. În esență, înseamnă că doar unul dintre părinți va lua deciziile importante privind viața, educația și sănătatea copilului.
În limbajul obișnuit se folosește frecvent expresia „custodie exclusivă”, însă termenul juridic este exercitarea autorității părintești de către un singur părinte sau, mai simplu, autoritate părintească exclusivă.
Regula după divorț sau după separarea părinților este exercitarea autorității părintești în comun. Custodia exclusivă reprezintă excepția și trebuie dovedită prin situația concretă a copilului și prin existența unor motive care fac ca exercitarea în comun a autorității părintești să nu fie în interesul acestuia.
În acest articol avocat Claudia Chiriță specializată în dreptul familiei și în cauze cu minori arată, când poate fi obținută custodia exclusivă, ce motive are în vedere instanța, ce trebuie să dovedească părintele care o solicită și ce probe pot fi folosite într-un proces privind autoritatea părintească exclusivă.
Ce înseamnă custodia exclusivă a copilului?
Autoritatea părintească reprezintă toate drepturile și obligațiile pe care părinții le au cu privire la copilul lor minor. Legea nr. 272/2004 prevede expres că, atunci când părinții exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante referitoare, printre altele, la felul învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului ori administrarea bunurilor acestuia se iau cu acordul ambilor părinți. Atunci când autoritatea părintească este comună, deciziile importante privind copilul se iau, ca regulă, de ambii părinți.
În cazul autorității părintești exclusive, exercitarea autorității părintești revine unui singur părinte. Înseamnă dreptul de a decide singur. Art. 398 Cod civil permite însă instanței să dispună exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului. Aceasta înseamnă că simpla solicitare a unui părinte de a avea custodia exclusivă nu este suficientă. Părintele trebuie să arate și să dovedească motivele concrete pentru care exercitarea în comun a autorității părintești nu este potrivită situației copilului.
Când se poate obține custodia exclusivă?
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului indică expres o serie de situații care pot constitui motive întemeiate pentru exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Printre acestea se regăsesc încălcarea gravă sau repetată a autorității părintești a celuilalt părinte, alcoolismul, boala psihică, atunci când împrejurările concrete prezintă relevanță pentru exercitarea autorității părintești, dependența de droguri, violența față de copil, violența față de celălalt părinte, înstrăinarea părintească, anumite condamnări penale expres avute în vedere de lege, imposibilitatea obiectivă a părinților de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privind copilul si alte situații din care rezultă riscuri pentru copil în cazul exercitării autorității părintești de către respectivul părinte. Enumerarea legală permite instanței să analizeze și alte împrejurări, esențial fiind dacă acestea creează un risc pentru copil sau fac imposibilă, în mod obiectiv, exercitarea în comun a autorității părintești, explică avocat Claudia Chiriță.
Prin urmare, nu există o regulă potrivit căreia un anumit comportament conduce automat la custodie exclusivă. Fiecare situație trebuie analizată concret, prin raportare la copil și la probele existente.
Ce trebuie să dovedești pentru a obține custodia exclusivă?
Părintele care solicită custodia exclusivă trebuie să dovedească împrejurările concrete care justifică exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Nu este suficient să se afirme că celălalt părinte „nu se implică”, „nu comunică” sau „nu este un părinte bun”. În funcție de situația familiei, poate fi relevant să se dovedească, de exemplu, existența unui comportament violent, a unui risc pentru copil, refuzurile repetate privind luarea unor decizii importante, imposibilitatea obiectivă de comunicare și colaborare, încălcarea gravă sau repetată a autorității părintești a celuilalt părinte ori alte împrejurări care afectează efectiv copilul.
Punctul de plecare este interesul superior al copilului, consacrat de art. 2 din Legea nr. 272/2004. Ea poate analiza capacitatea fiecăruiț părinte de a răspunde nevoilor copilului, comportamentul concret față de acesta, eventualele episoade de abuz sau neglijare, stabilitatea mediului de viață, nevoile medicale și educaționale, disponibilitatea de cooperare in menținerea relației copilului cu ambii părinți.
Ce probe pot fi folosite într-un proces pentru custodie exclusivă?
Pot fi relevante corespondența dintre părinți, înscrisurile medicale, documentele provenite de la școală sau grădiniță, documentele referitoare la terapiile sau nevoile speciale ale copilului, sesizările sau actele emise de autorități, hotărârile judecătorești anterioare, precum și alte înscrisuri care dovedesc situația concretă. În funcție de cauză, pot fi administrate și proba testimonială, interogatoriul, ancheta psihosocială sau alte probe admise de lege. Instanța va avea în vedere și opinia copilului, în condițiile prevăzute de lege.
Nu există o singură probă care să conducă automat la acordarea custodiei exclusive. Instanța analizează ansamblul probelor și situația concretă a copilului și a fiecărui părinte.
Din acest motiv, într-un astfel de proces este important nu doar numărul probelor, ci mai ales legătura dintre fiecare probă și motivele pentru care se solicită exercitarea exclusivă a autorității părintești.
Poate mama să obțină custodia exclusivă?
Da. Mama poate solicita ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de aceasta dacă există motive întemeiate și poate demonstra că o asemenea măsură corespunde interesului superior al copilului. Faptul că minorul locuiește cu mama sau că aceasta s-a ocupat în principal de creșterea copilului nu conduce însă, prin el însuși, la acordarea automată a autorității părintești exclusive. Trebuie analizate motivele concrete pentru care autoritatea comună nu ar putea funcționa în interesul copilului.
Poate tatăl să obțină custodia exclusivă?
Da. Aceleași reguli se aplică și tatălui. Legea nu stabilește că autoritatea părintească exclusivă trebuie acordată cu prioritate mamei sau tatălui. Tatăl poate solicita custodia exclusivă a copilului dacă poate dovedi existența motivelor întemeiate și faptul că exercitarea autorității părintești numai de către acesta este justificată de interesul superior al copilului. Analiza se face în funcție de situația copilului și de conduita concretă a fiecărui părinte, nu în funcție de sexul acestora.
Custodia exclusivă înseamnă că celălalt părinte nu mai poate vedea copilul?
Nu. Chiar și atunci când autoritatea părintească este exercitată de un singur părinte, celălalt părinte are dreptul de a menține relații personale cu copilul. Codul civil prevede că părintele care nu exercită autoritatea părintească păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului. Legea nr. 272/2004 recunoaște ambilor părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, dreptul de a solicita și primi informații despre copil de la unitățile școlare, unitățile sanitare și celelalte instituții care intră în contact cu acesta.
Întrebări pe care le primesc frecvent în practica mea de avocat
În practica mea de avocat, cu experienta de peste 15 ani în dreptul familiei, primesc frecvent întrebări de la părinți care vor să știe dacă situația prin care trec poate justifica exercitarea exclusivă a autorității părintești. Am abordat această problemă și pe avocatfamilie.ro, unde explic în ce condiții poate fi obținută autoritatea părintească exclusivă și ce aspecte analizează instanța. De cele mai multe ori, răspunsul nu poate fi desprins dintr-un singur fapt. Contează istoricul relației dintre părinți si dificultățile concrete apărute în luarea deciziilor și, foarte important, probele care pot demonstra aceste împrejurări. Experiența practică a unui avocat în dreptul familiei, pe divorț și minori, este extrem de valoroasă, pentru că te învață lucruri pe care nu le găsești în cărți și pe care niciun instrument de inteligență artificială nu ți le poate arăta.
Pot obține custodia exclusivă dacă celălalt părinte nu se implică în creșterea copilului? Este una dintre întrebările pe care le întâlnesc cel mai des. Un părinte îmi spune, de exemplu, că de ani de zile el este cel care merge cu copilul la medic, participă la ședințele de la școală, organizează activitățile copilului și se ocupă de toate nevoile sale, în timp ce celălalt părinte este foarte puțin prezent. Într-o asemenea situație explic întotdeauna că diferența de implicare dintre cei doi părinți nu conduce, singură, la custodie exclusivă. Trebuie să vedem cât de serioasă și de îndelungată este lipsa de implicare și, mai ales, dacă aceasta afectează exercitarea autorității părintești și interesul copilului.
Pot obține custodia exclusivă dacă celălalt părinte nu plătește pensia de întreținere? Și această întrebare apare frecvent, mai ales atunci când părintele care crește efectiv copilul suportă singur aproape toate cheltuielile. Obligația de întreținere și autoritatea părintească sunt două probleme juridice distincte. Faptul că un părinte nu plătește pensia de întreținere nu conduce la pierderea exercitării autorității părintești.
Celălalt părinte locuiește în străinătate. Pot cere custodia exclusivă? Faptul că mama sau tatăl locuiește în altă țară nu este, în sine, un motiv pentru acordarea custodiei exclusive. În astfel de cazuri mă uit mai degrabă la cum funcționează în realitate autoritatea părintească. Poate fi contactat celălalt părinte? Răspunde atunci când trebuie luată o decizie importantă? Participă la deciziile privind școala sau sănătatea copilului? Poate fi obținut acordul său într-un termen rezonabil atunci când este necesar? Distanța geografică nu înseamnă imposibilitatea exercitării autorității părintești comune.
Ce se întâmplă dacă celălalt părinte refuză orice comunicare? Aici lucrurile devin mai sensibile. Nu mă interesează că foștii parteneri nu vorbesc între ei. Întrebarea este daca pot comunica atunci când copilul are nevoie de o decizie. De exemplu, ce se întâmplă atunci când trebuie aleasă sau schimbată școala, când copilul are nevoie de o intervenție medicală, de o terapie sau când apare o altă decizie importantă? Celălalt părinte răspunde? Își exprimă o poziție? Refuză fără explicații? Blochează constant orice decizie? Legea include în prezent imposibilitatea obiectivă a părinților de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privitoare la copil printre motivele care pot justifica exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Tocmai de aceea, într-un astfel de dosar, corespondența dintre părinți este o probă foarte importantă.
Autoritatea părintească exclusivă este o excepție necesară atunci când există pericole sau blocaje grave in procesul decizional, pentru copil. Pentru evaluarea unei situații concrete, este recomandat să consultați un avocat specializat în cauze cu minori și dreptul familiei, precum avocatul de divorț Claudia Chiriță. Mai multe informații despre experiența profesională și serviciile juridice oferite sunt disponibile pe avocatchirita.ro.
În limbajul obișnuit se folosește frecvent expresia „custodie exclusivă”, însă termenul juridic este exercitarea autorității părintești de către un singur părinte sau, mai simplu, autoritate părintească exclusivă.
Regula după divorț sau după separarea părinților este exercitarea autorității părintești în comun. Custodia exclusivă reprezintă excepția și trebuie dovedită prin situația concretă a copilului și prin existența unor motive care fac ca exercitarea în comun a autorității părintești să nu fie în interesul acestuia.
În acest articol avocat Claudia Chiriță specializată în dreptul familiei și în cauze cu minori arată, când poate fi obținută custodia exclusivă, ce motive are în vedere instanța, ce trebuie să dovedească părintele care o solicită și ce probe pot fi folosite într-un proces privind autoritatea părintească exclusivă.
Ce înseamnă custodia exclusivă a copilului?
Autoritatea părintească reprezintă toate drepturile și obligațiile pe care părinții le au cu privire la copilul lor minor. Legea nr. 272/2004 prevede expres că, atunci când părinții exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante referitoare, printre altele, la felul învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului ori administrarea bunurilor acestuia se iau cu acordul ambilor părinți. Atunci când autoritatea părintească este comună, deciziile importante privind copilul se iau, ca regulă, de ambii părinți.
În cazul autorității părintești exclusive, exercitarea autorității părintești revine unui singur părinte. Înseamnă dreptul de a decide singur. Art. 398 Cod civil permite însă instanței să dispună exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului. Aceasta înseamnă că simpla solicitare a unui părinte de a avea custodia exclusivă nu este suficientă. Părintele trebuie să arate și să dovedească motivele concrete pentru care exercitarea în comun a autorității părintești nu este potrivită situației copilului.
Când se poate obține custodia exclusivă?
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului indică expres o serie de situații care pot constitui motive întemeiate pentru exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Printre acestea se regăsesc încălcarea gravă sau repetată a autorității părintești a celuilalt părinte, alcoolismul, boala psihică, atunci când împrejurările concrete prezintă relevanță pentru exercitarea autorității părintești, dependența de droguri, violența față de copil, violența față de celălalt părinte, înstrăinarea părintească, anumite condamnări penale expres avute în vedere de lege, imposibilitatea obiectivă a părinților de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privind copilul si alte situații din care rezultă riscuri pentru copil în cazul exercitării autorității părintești de către respectivul părinte. Enumerarea legală permite instanței să analizeze și alte împrejurări, esențial fiind dacă acestea creează un risc pentru copil sau fac imposibilă, în mod obiectiv, exercitarea în comun a autorității părintești, explică avocat Claudia Chiriță.
Prin urmare, nu există o regulă potrivit căreia un anumit comportament conduce automat la custodie exclusivă. Fiecare situație trebuie analizată concret, prin raportare la copil și la probele existente.
Ce trebuie să dovedești pentru a obține custodia exclusivă?
Părintele care solicită custodia exclusivă trebuie să dovedească împrejurările concrete care justifică exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Nu este suficient să se afirme că celălalt părinte „nu se implică”, „nu comunică” sau „nu este un părinte bun”. În funcție de situația familiei, poate fi relevant să se dovedească, de exemplu, existența unui comportament violent, a unui risc pentru copil, refuzurile repetate privind luarea unor decizii importante, imposibilitatea obiectivă de comunicare și colaborare, încălcarea gravă sau repetată a autorității părintești a celuilalt părinte ori alte împrejurări care afectează efectiv copilul.
Punctul de plecare este interesul superior al copilului, consacrat de art. 2 din Legea nr. 272/2004. Ea poate analiza capacitatea fiecăruiț părinte de a răspunde nevoilor copilului, comportamentul concret față de acesta, eventualele episoade de abuz sau neglijare, stabilitatea mediului de viață, nevoile medicale și educaționale, disponibilitatea de cooperare in menținerea relației copilului cu ambii părinți.
Ce probe pot fi folosite într-un proces pentru custodie exclusivă?
Pot fi relevante corespondența dintre părinți, înscrisurile medicale, documentele provenite de la școală sau grădiniță, documentele referitoare la terapiile sau nevoile speciale ale copilului, sesizările sau actele emise de autorități, hotărârile judecătorești anterioare, precum și alte înscrisuri care dovedesc situația concretă. În funcție de cauză, pot fi administrate și proba testimonială, interogatoriul, ancheta psihosocială sau alte probe admise de lege. Instanța va avea în vedere și opinia copilului, în condițiile prevăzute de lege.
Nu există o singură probă care să conducă automat la acordarea custodiei exclusive. Instanța analizează ansamblul probelor și situația concretă a copilului și a fiecărui părinte.
Din acest motiv, într-un astfel de proces este important nu doar numărul probelor, ci mai ales legătura dintre fiecare probă și motivele pentru care se solicită exercitarea exclusivă a autorității părintești.
Poate mama să obțină custodia exclusivă?
Da. Mama poate solicita ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de aceasta dacă există motive întemeiate și poate demonstra că o asemenea măsură corespunde interesului superior al copilului. Faptul că minorul locuiește cu mama sau că aceasta s-a ocupat în principal de creșterea copilului nu conduce însă, prin el însuși, la acordarea automată a autorității părintești exclusive. Trebuie analizate motivele concrete pentru care autoritatea comună nu ar putea funcționa în interesul copilului.
Poate tatăl să obțină custodia exclusivă?
Da. Aceleași reguli se aplică și tatălui. Legea nu stabilește că autoritatea părintească exclusivă trebuie acordată cu prioritate mamei sau tatălui. Tatăl poate solicita custodia exclusivă a copilului dacă poate dovedi existența motivelor întemeiate și faptul că exercitarea autorității părintești numai de către acesta este justificată de interesul superior al copilului. Analiza se face în funcție de situația copilului și de conduita concretă a fiecărui părinte, nu în funcție de sexul acestora.
Custodia exclusivă înseamnă că celălalt părinte nu mai poate vedea copilul?
Nu. Chiar și atunci când autoritatea părintească este exercitată de un singur părinte, celălalt părinte are dreptul de a menține relații personale cu copilul. Codul civil prevede că părintele care nu exercită autoritatea părintească păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului. Legea nr. 272/2004 recunoaște ambilor părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, dreptul de a solicita și primi informații despre copil de la unitățile școlare, unitățile sanitare și celelalte instituții care intră în contact cu acesta.
Întrebări pe care le primesc frecvent în practica mea de avocat
În practica mea de avocat, cu experienta de peste 15 ani în dreptul familiei, primesc frecvent întrebări de la părinți care vor să știe dacă situația prin care trec poate justifica exercitarea exclusivă a autorității părintești. Am abordat această problemă și pe avocatfamilie.ro, unde explic în ce condiții poate fi obținută autoritatea părintească exclusivă și ce aspecte analizează instanța. De cele mai multe ori, răspunsul nu poate fi desprins dintr-un singur fapt. Contează istoricul relației dintre părinți si dificultățile concrete apărute în luarea deciziilor și, foarte important, probele care pot demonstra aceste împrejurări. Experiența practică a unui avocat în dreptul familiei, pe divorț și minori, este extrem de valoroasă, pentru că te învață lucruri pe care nu le găsești în cărți și pe care niciun instrument de inteligență artificială nu ți le poate arăta.
Pot obține custodia exclusivă dacă celălalt părinte nu se implică în creșterea copilului? Este una dintre întrebările pe care le întâlnesc cel mai des. Un părinte îmi spune, de exemplu, că de ani de zile el este cel care merge cu copilul la medic, participă la ședințele de la școală, organizează activitățile copilului și se ocupă de toate nevoile sale, în timp ce celălalt părinte este foarte puțin prezent. Într-o asemenea situație explic întotdeauna că diferența de implicare dintre cei doi părinți nu conduce, singură, la custodie exclusivă. Trebuie să vedem cât de serioasă și de îndelungată este lipsa de implicare și, mai ales, dacă aceasta afectează exercitarea autorității părintești și interesul copilului.
Pot obține custodia exclusivă dacă celălalt părinte nu plătește pensia de întreținere? Și această întrebare apare frecvent, mai ales atunci când părintele care crește efectiv copilul suportă singur aproape toate cheltuielile. Obligația de întreținere și autoritatea părintească sunt două probleme juridice distincte. Faptul că un părinte nu plătește pensia de întreținere nu conduce la pierderea exercitării autorității părintești.
Celălalt părinte locuiește în străinătate. Pot cere custodia exclusivă? Faptul că mama sau tatăl locuiește în altă țară nu este, în sine, un motiv pentru acordarea custodiei exclusive. În astfel de cazuri mă uit mai degrabă la cum funcționează în realitate autoritatea părintească. Poate fi contactat celălalt părinte? Răspunde atunci când trebuie luată o decizie importantă? Participă la deciziile privind școala sau sănătatea copilului? Poate fi obținut acordul său într-un termen rezonabil atunci când este necesar? Distanța geografică nu înseamnă imposibilitatea exercitării autorității părintești comune.
Ce se întâmplă dacă celălalt părinte refuză orice comunicare? Aici lucrurile devin mai sensibile. Nu mă interesează că foștii parteneri nu vorbesc între ei. Întrebarea este daca pot comunica atunci când copilul are nevoie de o decizie. De exemplu, ce se întâmplă atunci când trebuie aleasă sau schimbată școala, când copilul are nevoie de o intervenție medicală, de o terapie sau când apare o altă decizie importantă? Celălalt părinte răspunde? Își exprimă o poziție? Refuză fără explicații? Blochează constant orice decizie? Legea include în prezent imposibilitatea obiectivă a părinților de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privitoare la copil printre motivele care pot justifica exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Tocmai de aceea, într-un astfel de dosar, corespondența dintre părinți este o probă foarte importantă.
Autoritatea părintească exclusivă este o excepție necesară atunci când există pericole sau blocaje grave in procesul decizional, pentru copil. Pentru evaluarea unei situații concrete, este recomandat să consultați un avocat specializat în cauze cu minori și dreptul familiei, precum avocatul de divorț Claudia Chiriță. Mai multe informații despre experiența profesională și serviciile juridice oferite sunt disponibile pe avocatchirita.ro.