Av. STOICA Alin Marius câștigă 177.666 lei despăgubiri într-un litigiu privind refuzul unei finanțări

O societate din domeniul agroalimentar a obținut în instanță despăgubiri suplimentare în cuantum de 177.666 lei, după ce, în anul 2022, i-a fost refuzată în mod nelegal o finanțare de 593.748 lei în cadrul măsurii „Granturi pentru capital de lucru AGRI-FOOD”, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2022.

Deși societatea primise Decizia de acceptare la finanțare și semnase Contractul de finanțare, la jumătatea perioadei de implementare i-a fost comunicată o Decizie de respingere din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin intermediul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.
Respingerea a fost motivată de necorespunderea formei unui document din dosarul care a stat la baza cererii de finanțare.

Întrucât nu s-a reușit medierea diferendului și soluționarea acestuia pe cale amiabilă, litigiul a ajuns în fața instanțelor judecătorești unde la data de 08.10.2024 a fost obținută anularea definitivă a Deciziei de respingere la finanțare și obligarea Agenției la continuarea procedurilor administrative de acordare a finanţării în cuantum de 593.748 lei.

Instanțele judecătorești au subliniat că, în esență, prin decizia de respingere la finanțare nu s-a păstrat un just echilibru între interesul general și cel individual, reclamanta suportând excesiv consecința respingerii cererii de finanțare, sancțiunea aplicată fiind disproporționată. De asemenea, instanța a constatat că decizia autorității pârâte a fost de un formalism excesiv, iar neîndeplinirea unei condiții formale nu poate conduce la negarea dreptului solicitat, în condițiile în care o astfel de eroare formală poate fi îndreptată.

La data de 23.12.2024, societatea a încasat efectiv suma de 593.748 lei.

Având în vedere că între data la care finanțarea trebuia acordată (22.06.2023) și data plății efective s-a scurs un interval considerabil, societatea a formulat o nouă acțiune în instanță, solicitând actualizarea sumei cu rata inflației, precum și acordarea dobânzii legale penalizatoare aferente perioadei de întârziere.

Prin hotărârea definitivă pronunțată la 04.02.2026, instanța a admis acțiunea și a obligat Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului la plata despăgubirilor în cuantum total de 177.666 lei.

Referitor la această hotărâre, avocatul a declarat: „Este o decizie importantă nu doar pentru clientul meu, ci și pentru toate societățile care sunt prejudiciate de actele administrative emise în mod nelegal de către instituțiile publice. Hotărârea reconfirmă faptul că actul de justiție funcționează, indiferent de calitatea părților, iar conduitele culpabile sau nelegale ale instituțiilor publice sunt sancționate de instanțele judecătorești.”
Cauza a fost gestionată de către Av. STOICA Alin-Marius (din cadrul Baroului București).